. . .

ULBS câștigă două proiecte ERASMUS+ pentru consolidarea capacităților în învățământul superior



Proiectul Building Capacities for a Transition to a Circular Economy (CEBCAT), rezultat al unui efort comun al Facultății de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului, prin prof. univ. dr. Mihaela Antofie, și al Direcției de Relații Internaționale, prin lector univ. dr. Delia Stefenel, vizează transferul de cunoaștere prin intermediul unui curs postuniversitar, destinat proaspeților absolvenți și profesioniștilor din diverse specializări, promovând cele mai bune practici în educație și transformare digitală. Acesta urmărește să formeze profesioniști în domeniul durabilității și economiei circulare, conform obiectivelor Green Deal.

Consorțiul este format din Universitatea din Santiago de Compostela (Spania), în calitate de coordonator, în parteneriat cu Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Tessalias (Grecia), University of Danang (Vietnam), Truong Dai Hoc Bach Khoa Hanoi – Hanoi University (Vietnam),  Universitas Sebelas Maret (Indonezia), Institut Pertanian Bogor (Indonezia), National University of Laos (Laos) și Savannakhet University (Laos).

Valoarea totală a proiectului este de 670.163 euro, din care 62.402 euro reprezintă finanțarea obținută de ULBS. Termenul de implementare este de 24 de luni.

 

Proiectul Bridging Environmental Concerns, Societal Needs, and Good Governance in Central Asian Education and Employment Sectors (ESGCA), coordonat la nivelul ULBS de conf. univ. dr. Raluca Mureșan, urmărește îmbunătățirea competențelor de mediu, financiare și manageriale ale proaspeților absolvenți, pregătirea acestora pentru cariere în diverse sectoare ale economiei și promovarea unor practici de mediu durabile. Proiectul propune inițierea unui program de master cu durata de doi ani și acoperă patru domenii de servicii principale: consolidarea capacității capitalului uman, dezvoltarea modulelor de studiu, promovarea unei abordări de învățare continuă și crearea unei rețele între universitate, mediul de afaceri, funcționari publici și societate.

În acest proiect inițiat de Universita degli Studi di Genova (Italia), în calitate de coordonator, și Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu și Slovak University of Technology din Bratislava (Slovacia), în calitate de parteneri, vor participa câte două universități din Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan.

Valoarea totală a proiectului este de 799.942,22 euro, din care 69.297,48 euro reprezintă finanțarea obținută de ULBS. Termenul de implementare este de 36 de luni.

Proiectele ERASMUS+ de consolidare a capacităților în domeniul învățământului superior sunt proiecte de cooperare transnațională bazate pe parteneriate multilaterale între instituțiile de învățământ superior.